Regulament
CAPITOLUL 1. ORGANIZATORUL ȘI REGULAMENTUL COMPETIȚIE
Competiția «GLODIATOR MUD RACE » (denumită în continuare «Competiție») este organizată de A.O. Clubul Sportiv ”Sporter”, în parteneriat cu compania “SIMPALS” și cel mai popular panou de anunțuri din Moldova 999.md.
Scopul A.O. Clubul Sportiv “Sporter” constă în promovarea sportului și a modului activ de viață în rândul cetățenilor RM, cât și în implicarea comunității locale în activități de promovare a sportului și a avantajelor acestuia.
Regulamentul este accesibil oricărui doritor pe site-ul www.glodiator.md. Participanții Competiției sunt obligați să respecte regulile și termenii prezentului Regulament. Prin participare la această Competiție, participanții își dau acordul de a respecta și a îndeplini toate prevederile, regulile și condițiile, expuse în Regulament.
Scopurile și sarcinile competiției:
− promovarea stilului de viață sănătos;
− îmbunătățirea abilităților sportive ale participanților;
− identificarea celor mai puternici participanți în categoriile relevante;
− stabilirea contactelor amicale între amatorii sportului.
CAPITOLUL 2. PERIOADA ȘI ZONA DE DESFĂȘURARE A COMPETIȚIEI
2.1. DATA ȘI LOCUL DE DESFĂȘURARE A COMPETIȚIEI
Competiția va avea loc în ziua de duminică, 18 iulie 2021, la ora 09:00, în mun. Chișinău, pe traseul de Motocross de la Schinoasa. Zona de Start/Finiș va fi amplasată în conformitate cu Desfășurarea Competiției, după cum prevede CAPITOLUL 3 din prezentul Regulament.
CAPITOLUL 3. DESFĂȘURAREA COMPETIȚIEI
Această competiție se adresează în mod egal tinerilor și adulților, care vor concura pe distanțele stabilite de organizatori, în dependență de vârstă și nivelul de pregătire sportivă.
- La cursa individuală, pot participa doar persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani până la/sau în ziua desfășurării competiției.
- La cursa în echipe, pot participa doar persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani până la/sau în ziua desfășurării competiției (echipa trebuie sa fie constituită din 4 persoane, care au atins majoratul).
- La cursa Kids Glodiator, pot participa copii cu vîrsta cuprinsă între 7- 12 ani, doar cu acordul părinților sau a unui alt reprezentat legal.
Excepție: persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani până la ziua desfășurării competiției, inclusiv, li se acordă dreptul de participare la competiție doar cu condiția că aceștia sunt elevi în cadrul unei școli sportive și doar în baza unei cereri (declarații scrise) din partea părinților sau a altui reprezentant legal. Doritorii de a participa la competiție trebuie să acceseze pagina ”Înregistrare” pe site-ul oficial al evenimentului www.glodiator.md înainte de termenul limită indicat. Pentru cursele competitive înregistrarea în ziua desfășurării evenimentul NU se efectuează.
3.2. DISTANȚE COMPETITIVE
Toate cursele competitive vor fi desfășurate duminică - 18 iulie 2021.
- Cursă individual – 5 km;
- Cursă în echipă (maxim 4 persoane în echipă) – 5 km;
- Kids Glodiator – 600 m.
3.3. CURSE PENTRU COPII
Toate cursele pentru copii vor fi desfășurate sâmbăta - 18 iulie 2021. Programul curselor va fi publicat pe site-ul oficial.
3.4 TRASEELE DE PARCURGERE
Traseele competitive vor fi delimitate cu ajutorul gardurilor de partajare, a marcajelor speciale și vor fi supravegheate de voluntari și organizatori, care vor monotoriza situația în diverse puncte de pe traseu. Descrierea și harta traseelor sunt accesibile pe site-ul oficial al competiției.
3.4.1 MODIFICAREA TRASEULUI ȘI ANULAREA CURSEI.
În cazul condițiilor nefavorabile de timp, organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseul, limitele de timp sau chiar de a stopa/anula/amâna competiția.
În acest caz, participanții vor fi informați prin intermediul poștei electronice, iar informația mai detaliată va fi afișată pe site-ul competiției.
3.5. ÎNREGISTRARE ȘI CONDIȚII DE PARTICIPARE
3.5.1 Înscriere
Înscrierea participanților poate fi efectuată prin intermediul înregistrării online pe site-ul www.glodiator.md.
La înregistrare, fiecare participant:
– declară că înțelege și acceptă regulile și condițiile de participare la «Glodiator Mud Race », cât și termenii regulamentului competiției.
– își dă acordul că imaginile sale și alte date publice, precum rezultatele obținute, tabelul competiției, pot fi utilizate în materialele de promovare a evenimentului, precum fotografii, placate, video, interviuri, etc.
Important! Numărul de participanți este limitat. Numărul de locuri disponibile pentru fiecare competiție:
- Cursa individual – 150 participanți;
- Cursa în echipă – 150 participanți;
- Cursa Kids Glodiator – 80 participanți.
Formularele în care nu au fost completate toate câmpurile și înregistrările neachitate se vor considera incomplete și vor fi anulate.
3.5.2 Condiții de participare
Pentru a ridica kitul de start, participantul trebuie să corespundă următoarelor condiții:
– trebuie să aibă vârsta de cel puțin 16 ani (participanții care încă nu au atins majoratul trebuie să prezinte declarația în scris de la părinți sau de la un alt reprezentant legal.)
– trebuie să prezinte o confirmare a achitării taxei de participare.
– trebuie să prezinte buletinul de identitate sau după caz, certificatul de naștereîn original.
Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza înregistrarea unui participant din motive obiective.
3.6. KIT-UL DE START
Kit-ul de start conține tricoul oficial, rucsacul oficial, bandă cu număr de participare, brățară cu cip de cronometrare încorporat, săpun.
De asemenea, kit-ul poate include materiale/obiecte promoționale din partea partenerilor.
După traversarea liniei de finiș, participanților care s-au încadrat în limita de timp li se va înmâna medalia de finiș a evenimentului.
3.7. RETRAGEREA DIN COMPETIȚIE
Dacă participantul decide să se retragă din competiție, taxa de participare NU îi va fi rambursată. În acest caz vă recomandăm să găsiți un înlocuitor, cu posibilitatea de transmitere a kitului de participare.
3.8. MODIFICAREA ÎNSCRIERII
Modificarea înscrierii (înlocuirea persoanelor, corectarea datelor personale) pentru cursele individuale, cursele în echipă, și cursele pentru kids gladiator poate fi efectuată cu cel puțin 14 zile înainte de ziua evenimentului, în cabinetul personal pe site-ul sporter.md. Alături de înscrierea la eveniment accesați butonul “Editează”, efectuați toate modificările necesare și salvați schimbările.
La modificarea distantei participantul trebuie să solicite opțiunea prin email pe adresa event@sporter.md. Dacă distanța pe care se va schimba participantul este mai mare, participantul trebuie să achite diferența de preț (prețul actual). La schimbarea distantei spre una mai mica, diferența de preț nu se restituie.
3.9. TAXA DE PARTICIPARE
Taxa de participare pentru competiția:
ATENȚIE! Prețul se modifică:
- Cursa individual este de 500 lei (≈25 euro);
- 600 lei (≈ 30 euro) – începând cu 18.05.2021 – 04.07.2021;
- 800 lei (≈ 40 euro) – începând cu 05.07.2021 – 16.07.2021;
- 1300 lei (≈ 65 euro) – începând cu 17.07.2021 – 18.07.2021;
- Cursa în echipă este de 1800 lei (≈90 euro);
- 2200 lei(≈ 110 euro) – începând cu 18.05.2021 – 04.07.2021;
- 2800 lei (≈ 144 euro) – începând cu 05.07.2021 – 16.07.2021;
- 3800 lei (≈ 196 euro) – începând cu 17.07.2021 – 18.07.2021;
- Cursa kids glodiator este de 200 lei (≈ 10 euro);
- 300 lei (≈ 15 euro) – începând cu 05.07.2021 – 16.07.2021;
3.10. METODE DE ACHITARE
3.10.1. Achitarea taxei de participare pentru persoanele fizice:
Achitarea taxei de participare poate fi efectuată online, prin intermediul cardului Visa, Master Card sau Raduga, prin intermediul terminalului (QIWI, Run Pay MMPS), sau în numerar la sediul organizatorului. Informația mai detaliată despre metodele de achitare este accesibilă pe pagina oficială a evenimentului www.sporter.md.
3.10.2 Achitarea taxei de participare pentru persoanele juridice:
Persoanele juridice pot achita taxa de participare prin transfer sau card bancar. Pentru a solicita cont de plată pentru participare, persoana juridică trebuie să se înregistrați online toți angajații care doresc să participe la competiție prin intermediul formularului disponibil pe www.sporter.md., selectând metoda de achitare prin numerar.
După ce toți participanții din partea persoanei juridice sunt înregistrați, se va expedia un e-mail pe adresa event@sporter.md cu datele de identificare a companiei și lista participanților cu distanțele alese. După ce contul de plată va fi achitat, organizatorii vor confirma înregistrările participanților din lista companiei, integral.
3.11. DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE
La ridicarea kit-ului de start pentru cursele individuale, în echipă, participantul semnează declarația pe propria răspundere, confirmându-și astfel participarea și nivelul de pregătire fizică.
În cazul minorilor, declarația pe propria răspundere va fi semnată de unul dintre părinți sau de un alt reprezentant legal.
3.12. ECHIPAMENTUL PENTRU COMPETIȚIE. NUMĂRUL DE PARTICIPARE
Numerele de concurs vor fi oferite de către organizatori.
Numerele de concurs (cu cip de cronometrare încorporat) vor fi eliberate participanților împreună cu kit-ul de start, în conformitate cu programul publicat în zilele anterioare cursei.
În data de 18.07.2021, intervalul orei 12:00 -18:00, kit-urile de start vor fi eliberate tuturor participanților înregistrați și confirmați.
În ziua desfășurării cursei (între 08:00 – 09:30), kit-urile de start vor fi eliberate doar participanților deja înregistrați și confirmați, care nu locuiesc în mun. Chișinău.
Participantul singur are grijă ca cipul electronic de cronometrare, alipit numărului de concurs, să nu fie dezlipit de acesta, deteriorat sau acoperit de îmbrăcăminte.
Va fi descalificat automat orice participant, care nu poartă numărul de concurs pe tricou sau poartă alt număr de concurs în locul celui primit din partea organizatorului.
În ziua competiției NU va fi posibilă schimbarea sau înlocuirea numărului de concurs în cazul pierderii. Aceste abateri duc la descalificare.
Sistemul de cronometrare calculează timpul fiecărui participant, înregistrând fiecare trecere a chipului peste covoarele electronice – la start, la punctele de control de pe traseu și la finiș.
ATENȚIE! Participanții care nu vor trece prin toate punctele de control vor fi descalificați automat. Este responsabilitatea participanților să poarte numărul de concurs și să nu deterioreze cip-ul electronic.
3.12. START – LIMITE DE TIMP – REDESCHIDEREA DRUMURILOR PENTRU TRAFIC
Vă rugăm să faceți cunoștință cu programul evenimentului pe site-ul www.glodiator.md pentru a afla ora startului fiecărei curse.
– Durata de timp pentru cursa individuală este de 2,5 ore.
–Durata de timp pentru cursa în echipă este de 2.5 ore.
Participanții care ajung la Finiș după intervalul de timp alocat nu vor fi incluși în clasamentul cursei la care au participat și nu vor primi medalia cursei.
3.13. STABILIREA REZULTATELOR
Pentru cursele individuale și pe echipe «clasamentul oficial» va fi stabilit cu ajutorul cronometrării electronice și va fi accesibil pe site-ul competiției în maxim 24 de ore după finalizarea curselor.
Premierea în cursa individuală, va fi acordată primilor 3 cei mai buni bărbați și primilor 3 cele mai bune femei;
Premierea în cursa pe echipe, va fi acordată primei echipe ajunse la finiș pe categorii:
- bărbați;
- femei;
- bărbăți și femei.
3.14. DESCALIFICARE
Descalificarea participanților se va efectua în următoarele cazuri:
– nerespectarea indicațiilor organizatorului cu privire la echipamentul obligatoriu și purtarea numărului de concurs pe partea din față a tricoului.
– comportament nesportiv.
– nerespectarea indicațiilor primite din partea organizatorilor sau voluntarilor.
– scurtarea traseului.
– utilizarea unui mijloc de transport în timpul cursei.
– organizatorul sau serviciul de ambulanță consideră că trauma participantului nu îi mai permite să continue cursa.
– schimbarea sau pierderea numărului de concurs.
– depășirea timpului limită destinat curselor.
3.15. CONTESTAȚII
Orice participant poate depune o plângere împotriva altui participant în cazul când acesta a încălcat regulile competiției sau împotriva deciziei oficialilor.
CAPITOLUL 4. NOTIFICAREA ȘI ÎNMÂNAREA PREMIILOR
Premierea ABSOLUT
Cursa Individuală
– câte 3 locuri premiate: bărbați, femei, locurile de la I –III;
Cursa pe echipe
- doar 1 loc premiat: bărbați, femei, bărbați și femei, locul I.
Diplomele de participare vor fi în format electronic și vor putea fi descărcate de pe site-ul competiției în maxim două zile după eveniment.
Festivitatea oficială de premiere va avea loc în zona start/finiș. Pentru a afla ora exactă a festivității, vă rugăm să consultați programul oficial al competiției
CAPITOLUL 5. CONDIȚII ADMINISTRATIVE
5.1 Condiții administrative (pe timpul curselor)
Organizarea evenimentului revine Organizatorului Clubului Sportiv Sporter și după caz co- organizatorilor care care se ocupa de organizarea evenimentului.
Participantii care renunta la curse pe parcursul evenimentului sunt rugati sa se prezinte in zona Start/Finiș pentru a anunta arbitrul de traseu din acea locatie despre acest abandon.
Competitia va beneficia de asistenta medicala pentru cazuri de accidentari care se va afla in apropierea zonei de Start/Finiș.
5.2. Condiții administrative exceptionale
In caz de situatii exceptionle care împedică desfășurarea in siguranta a evenimentului (ex: conditii meteo extreme), evenimentul va fi amanat sau chiar anulat.
In cazul amânării evenimentului, taxele de participare nu sunt returnabile.
In cazul anularii evenimentului participantii vor primi kitul de participare integral, inclusiv și taxa de participare achitată conform prezentului Regulament.
5.3. Condiții administrative (generale)
In conformitate cu prezentul Regulament, Organizatorii vor face publice datele cu privire la câștigători si premiile acordate in cadrul acestei Competitii. Lista câștigătorilor va fi publicata dupa eveniment in maxim 7 zile pe site-ul oficial.
Organizatorii se angajeaza sa pastreze confidentialitatea datelor cu caracter personal ale participantilor/castigatorilor la prezenta Competitie si sa le utilizeze conform prezentului Regulament, al declaratiei participantilor pe propria raspundere si legislatiei in vigoare.
Participanților le este interzisa aruncarea oricăror resturi, gunoaie in zona de desfășurare a competitiei sub sanctiunea descalificarii din competitie. Aceștia vor putea folosi fie cosurile de gunoi amplasate pe traseu sau sacii menajeri pusi la dispozitie de catre organizatori in zona de Start/Finish. Organizatorii vor asigura la terminarea evenimentului eliminarea deseurilor si depunerea acestora in zonele special amenajate.
Este interzisa participarea la competitie/eveniment a persoanelor care au asupra lor bauturi alcoolice/droguri sau care se afla sub influenta acestora, a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru socuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru actiuni violente sau de tulburare a desfasurarii normale a evenimentului. Persoanele care vor încălca aceste prevederi vor fi îndepărtate din zona evenimentului de catre organizatori, cu ajutorul organelor de drept, daca va fi cazul.
Organizatorii isi rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament pana la data începerii competitiei cu obligația de a anunța modificările intervenite pe site-ul oficial si la locul de desfasurare a competitiei.
5.4. Puncte de hidratare.
În conformitate cu regulamentele internaționale, pe traseu va fi amplasate puncte de hidratare (apă plată, fructe), cât și în zona de Start/Finiș. La sosire, toți participanții vor beneficia de apă plată, fructe, și după caz băuturi energizante. Participanții sunt rugați să arunce sticlele și paharele de plastic în zonele apropiate punctelor de hidratare pentru a înlesni procesul de curățenie.
5.5. Prim ajutor –Ambulanță.
Punctele de Prim Ajutor vor fi asigurate de o ambulanță, pusă la dispoziție de către organizatori. Aceasta va fi poziționată în zona de Start/Finiș sau în alte zone, în funcție de necesitate. În cazul accidentării alergătorilor, arbitrii de pe traseu vor anunța serviciul de ambulanță, care se va deplasa imediat spre participant pentru a-i acorda ajutor. Alergătorii care s-au retras din cursă sunt rugați să anunțe organizatorii despre retragerea sa.
5.6. Alte condiții.
Eventualii susținători ai participanților (membri de familie, prieteni) pot rămâne în vecinătatea traseului, dar în afara traseului, având grijă să nu împedice desfășurarea normală a evenimentului. Circulația rutieră va fi sistată, în măsura posibilității pe durata desfășurării competiției pe toate traseele.
Organizatorul va asigura la eveniment
– asistența medicală;
– echipajelor de poliție, conform prevederilor prezentului regulament.
CAPITOLUL 6. OBLIGAȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI
6.1. OBLIGAȚIILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PARTICIPANȚILOR
– participantul se obligă să poarte pe piept și la vedere numărul de participare pe toată durata competiției.
–participantul care se retrage din cursă, indiferent de motiv, este obligat să informeze imediat organizatorii la unul din următoarele locuri: la start, la punctele de cronometrare, la finiș sau telefonând la numărul de urgență care va fi anunțat preventiv și pe care îl găsiți pe site-ul oficial al competiției. Ne anunțarea retragerii din cursă poate duce la anunțarea unei operațiuni de căutare și salvare (cu implicarea echipelor de salvare), toate cheltuielile fiind purtate de participantului implicat.
– participantul care a suferit eventual un accident sau orice fel de pagubă fizică sau materială, renunță, prin înscriere la competiție, la orice drept de a solicita despăgubiri sau de a recurge în instanță împotriva oricărei persoane implicate în organizarea competiției, în special împotriva: organizatorului sau voluntarilor implicați în organizarea competiției (persoane fizice sau juridice), împotriva sponsorilor, împotriva instituțiilor publice ce susțin competiția (primărie, consiliu local, poliție, etc).
– participanții poartă întreaga responsabilitate civilă, contravențională și penală pentru orice daună cauzată de persoane terțe în timpul cursei.
– în cazul constatării unui accident, concurenții sunt obligați să îl raporteze la următorul punct de control.
–participanții conștientizează că organizatorii depun toate eforturile pentru sistarea traficului pe întreaga durată a desfășurării cursei, însă se angajează să traverseze cu prudență locurile deschise traficului auto și să respecte indicațiile echipajelor de poliție și ale voluntarilor în orice situație.
– participanții sunt obligați să respecte regulile de protecție a mediului înconjurător.
– participanții înțeleg că organizatorul depune eforturi pentru a asigura mărimea de tricou potrivită fiecărui participant, iar în cazul în care organizatorul nu mai dispune de mărimea potrivită, participantul va accepta altă mărime la tricou.
– participanții își asumă responsabilitatea pentru obiectele pierdute sau uitate pe traseu în timpul concursului.
6.2. RESPONSABILITĂȚILE ORGANIZATORILOR
Organizatorul se obligă să:
– marcheze corespunzător traseul pentru ca participanții să nu se abată de la traseu.
– evidențieze porțiunile periculoase de traseu.
– asigure 3 puncte de revitalizare pe parcursul traseului.
– asigure premierea participanților conform informațiilor prezentate în capitolul Premiere.
– asigure plasarea punctelor de cronometrare pe parcursul traseului
– respecte normele de protecție a mediului înconjurător prin amplasarea punctelor de colectare a deșeurilor pe parcursul întregului traseu.
– susțină o ședință tehnică premergătoare competiției, să anunțe eventualele modificări, mai prioritare decât informațiile prezentate anterior.
CAPITOLUL 7. POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE
Angajamentul nostru fată de confidentialitate
Depunem eforturi pentru a proteja website-ul, serviciile şi utilizatorii noştri impotriva accesului neautorizat sau a modificării, dezvăluirii ori distrugerii neautorizate a informaţiilor pe care le deţinem.
Nu vom divulga/vinde niciodată unor terți neautorizați informații confidențiale și ne vom asigura prin mijloacele care ne stau la dispoziție că aceste informații sunt în siguranță.
Ce fel de date cu caracter personal culege organizatorul?
Prin formularul de inscriere organizatorul colectează urmatoarele date personale: nume, prenume, data nașterii, sex, e-mail, telefon, serie și nr. buletin de identitate, IDNP și adresa de domiciliu.
Unde se stochează toate aceste informații
Informațiile din formularul de înscriere se stochează în baza de date a organizatorului.
Pentru ce se folosesc datele?
Datele personale din formularul de înscriere se folosesc în următoarele scopuri:
- alocarea de către organizator pentru participant a unui loc în competiție;
- completarea automată a declarației pe proprie răspundere, pe care participantul trebuie să o semneze.
- furnizarea prin email a informațiilor utile privind ediția curentă și cele viitoare ale competiției;
- încadrarea automată a participantului la categoria sa de vârstă.
Cine are acces la aceste date?
La aceste date are acces doar organizatorul - Asociația Obștească Clubul Sportiv “SPORTER”.
CAPITOLUL 8. DATE DE IDENTIFICARE ȘI BANCARE
A.O. Clubul Sportiv „SPORTER”
Sediul în mun. Chișinău, str. Calea Orheiului 28/1, MD-2059
Program de lucru:
Luni-vineri de la 09:00 -18:00;
Pauza de masă 12:00 -13:00 / 13:00 -14:00;
Zile de odihnă: sâmbăta și duminică.
IDNO/codul fiscal 1013620009909,
IBAN MD53VI000002224003323MDL în B.C. „Victoriabank” S.A. fil. 3 Chișinău
BIC VICBMD2X416
telefon: +377 22-888-000
e-mail: event@sporter.md
site: www.sporter.md
Președinte - Dmitri VOLOȘIN
Persoane de contact:
+ 373 79 996 985 - Olga
+ 373 78 151 999 - Alexandra
Număr de urgență pe durata competiției: 069007050